Cetățean român surprins cu documente false de polițiștii de frontieră. Ce detaliu l-a dat de gol

Cetățean român surprins cu documente false de polițiștii de frontieră. Ce detaliu l-a dat de gol
Sursa: Poliția de Frontieră
Publicat: 12/11/2022, 16:27

Un cetățean român de 34 de ani a stârnit suspiciunile polițiștilor de la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca, care i-au solicitat să prezinte pe lângă paşaport şi alte documente, moment în care au avut parte de o surpriză.

Bărbatul a fost depistat de către polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Cluj-Napoca având asupra sa două permise de conducere, unul cu însemnele autorităţilor Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, iar celălalt purtând însemnele autorităţilor germane, ambele documente fiind false.

Bărbatul a declarat că a plătit suma de 250 de euro pentru procurarea lor, întrucât pe teritoriul Germaniei i-a fost suspendat dreptul de a conduce. Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

„În cursul zilei de 11.11.2022, la Punctul de Trecere al Frontierei Aeroport Cluj-Napoca s-a prezentat pentru a intra în țară, călătorind din direcția Barcelona, un bărbat în vârstă de 34 de ani, cetățean român.

Cu ocazia controlului de frontieră, polițiștii de frontieră, având suspiciuni cu privire la identitatea persoanei, i-au solicitat bărbatului să prezinte pe lângă paşaport şi alte documente prevăzute cu fotografie.

Bărbatul a prezentat poliţiştilor de frontieră un permis de conducere cu însemnele Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, document ce conţinea datele sale de identificare şi care, în urma verificărilor specifice, s-a stabilit că nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond specifice unui document autentic, fiind fals.

Totodată, extinzând verificările asupra persoanei, a fost descoperit un alt permis de conducere, cu însemnele specifice Republicii Federale Germania, având datele de identificare ale persoanei în cauză. Şi acesta nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unui document autentic, fiind de asemenea, fals”, se arată în comunicatul Poliției de Frontieră.

Bărbatul a declarat că i-a fost suspendat dreptul de conducere pe teritoriul Germaniei, fiindu-i reţinut permisul de conducere, iar prin intermediul unui anunţ de pe reţelele de socializare şi-a procurat cele două documente false în schimbul sumei de 250 de euro.

În prezent se efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024